VIDEOCLIP ŞI ADVERTISING
„Insula secretă” este un loc foarte îndepărtat, unde celebrităţile dispărute dintre noi se duc să facă o petrecere. Pentru noi, ele sunt reale doar datorită televizorului – chiar dacă le vedem în viaţa de zi cu zi, nu vor mai fi aceleaşi în ochii noştri.
detalii
Vacanţa lui Manfred e plină de momente neplăcute, dar asta nu-i strică distracţia, pentru că Manfred este un Happy Camper (fericit, binedispus).
detalii
O creatură neobişnuită intră pe furiş într-o încăpere, pe fereastră. Caută agitată ceva răvăşeşte încăperea, îşi schimbă înfăţişarea şi-şi însuşeşte o nouă personalitate.
detalii
Domni şi doamne cenzurate cântă pe etichete, sticlele şi paharele dansează, iar formula CH3CH2OH (alcool etilic) susţine halucinaţiile. E Delirium Tremens!
detalii
Călătoria unei fete care ajunge într-o lume haotică, numită „Electropia”.
„Electropia” este un cuvânt inventat, format din „electro” şi „utopie”.
detalii
Un exemplu grăitor de „fantasy” din excentricul secol al XVIII-lea, mai preţios decât stilul „electronica” palid cu care suntem, din păcate, atât de obişnuiţi.
detalii
„Cum să creez un fir narativ care să nu reproducă textual versurile cântecului, ci să le fie complementar? Pot exista în această poveste despre Vestul Sălbatic pistoale şi puşti, fără să fie vorba de violenţă gratuită?”
detalii
Lil, o fată demonică, ce coboară pe pământ, se rătăceşte. Porneşte să descopere această lume, care, la început interesantă şi frumoasă, se dovedeşte destul de diferită de ce îşi imaginase ea.
detalii
"Immortal Beloved" („Iubiţii nemuritori”) este o animaţie experimentală complicată, cu mai multe fire narative în acelaşi timp. Câteva poveşti diferite se împletesc, până când devin una singură.
detalii
Uneori, o plajă nu este doar o simplă plajă. Şi, odată cu căderea nopţii, exact de acest lucru ne dăm seama în acest frumos clip animat.
detalii
Dacă Walt Disney s-ar droga, asta ar vedea! Să nu spuneţi că nu aţi fost avertizaţi!
detalii
Dincolo de sentimente există părţile corpului nostru.
detalii
În continuarea poveştii începute cu „Sytlo”, membrii trupei şi câţiva dintre colaboratorii lor muzicali sunt urmăriţi de-a lungul unei călătorii pe ocean, în călătoria spre Plastic Beach.
detalii
Călătoria suprarealistă a unei tinere.
detalii
Nişte monştri se mişcă pe ritmul muzicii. Personajele prind viaţă în urma unui experiment ratat dintr-un laborator, de unde reuşesc să scape şi să se îndrepte spre oraş, lăsând în urmă un dezastru.
detalii
Grupul de cântăreţi veseli ajunge în Sankt Petersburg-ul mohorât şi înzăpezit, unde pun la cale o adevărată sărbătoare.
detalii
Aventura unei fete rătăcite printr-un ţinut suprarealist şi dorinţa ei de a intra în contact cu cineva, în această lume îndepărtată şi totuşi, în mod surprinzător, familiară.
detalii
Un navetist intră în contact cu un oraş necunoscut şi îi adoptă ritmul, până când este total absorbit de acesta. Videoclipul pune în scenă fuziunea dintre om şi oraş.
detalii
Un spirit animat se pierde într-un New York de după dispariţia oamenilor, în care la conducere se află televizorul şi animalele.
detalii
După potop, pe Arca lui Noe sosesc patru musafiri nepoftiţi. Aceştia cântă şi trezesc un monstru marin.
detalii
Videoclipul a fost filmat într-un depozit pe două niveluri, dintr-un cartier din Los Angeles. „Maşinăria” a fost concepută şi realizată de către trupă, împreună cu cei de la Syyn Labs, pe durata câtorva luni.
detalii
Un film de animaţie creat sub forma unui basm, în jurul unui subiect vast şi complex: natura care îşi pierde echilibrul sub influenţa omului.
detalii
Acest clip prezintă câteva experimente vizuale, folosind o mică parte dintr-o înregistrare video.
detalii
Spectatorul intră într-o lume fantastică, plină de mister, în care un tânăr vivace explorează o pădure bătrână şi descoperă un oraş în ruină. El ia iniţiativa de a reconstrui singur oraşul, din temelii.
detalii